În ziua de 27 iulie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Valea Mare Pravăț, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, au continuat cercetările într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de amenințare și loviri sau alte violențe, și au efectuat o percheziție domiciliară pe raza localității Bughea de Jos.
Din cercetări s-a stabilit că în ziua de 20 iulie a.c., în cadrul unei stări conflictuale, un bărbat de 33 de ani, din Bughea de Jos, ar fi folosit, la săvârșirea infracțiunii de amenințare, inclusiv un pistol și o sabie.
Astfel, la primele ore ale dimineții, în baza autorizației emisă de instanță, polițiștii au efectuat o percheziție la locuința persoanei în cauză, unde au descoperit și ridicat un pistol neletal, cu muniție aferentă, precum și o sabie, bunuri ce au fost ridicate în cederea continuării cercetărilor.
În cauză au fost extinse cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, respectiv contrabandă calificată, conform art. 372 din Codul Penal și art. 271 alin.1 din Legea 86/2006 – Codul Vamal, urmând ca după administrarea probatoriului să fie luate măsurile legale care se impun.