Update: S-a întâmplat în juurl orei 20.30 a serii de vineri şi în scurt timp la locul evenimentului au apărut echipaje ale ambulanţei şi poliţiei. Victima, care în urma impactului cu solul a suferit mai multe leziuni, a fost găsită în comă, dar cu semne vitale. Echipa medicală a intubat-o şi a transportat-o la Spitalul Judeţean, dar cu toate eforturile depuse de medici în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă femeia a încetat din viaţă.
Este vorba despre Floare B., de 69 de ani, figura în evidenţele medicale cu afecţiuni psihice, avea prescris tratament şi locuia cu fiul său. Se pare că la un moment dat a fost scăpată de sub supraveghere, iar femeia a deschis fereastra şi s-ar fi atuncat în gol.
Din primele informaţii rezultă că sexagenara nu ar fi la prima tentativă de suidic, dar de fiecare dată a fost observată la timp şi împiedicată să recurgă la acest gest. Aceasta nu ar fi lăsat bilet, trupul fără viaţă a fost transportat la medicina legală şi în cauză a fost deschis dosar penal.
Femeia de 69 ani prezintă semne vitale și a fost transportată la spital. Aceasta a mai avut tentative de suicid, era în evidentele medicale și urma tratament. Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni desfășoară cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.
Cu câteva minute în urmă poliția a fost sesizata ca o femeie a căzut de la etajul al treilea al unui bloc din Mioveni.
Deocamdată nu se cunosc împrejurările în care s-a produs evenimentul. Polițiștii au ajuns la fața locului și fac cercetări.
(Foto: descriptiv)