De azi şi până duminică, la Câmpulung va fi sărbătoare, întrucât timp de patru zile vor avea loc Zilele municipiului de la poalele Mateiaşului. Organizatorii au transmis o invitaţie oficială pentru 25 iulie preşedintelui Klaus Iohannis, care deocamdată nu a dat un răspuns.
Autorităţile muscelene au amenajat zone de acces cu trafic pietonal ridicat către stadionul municipal unde vor avea loc manifestările dedicate zilelor oraşului. Dinspre strada Constantin Brâncoveanu spre Ion Mihalache pe puntea care duce la stadion au fost vopsite barele podului şi s-a turnat asfalt proaspăt, dar trecerea peste calea ferată lasă mult de dorit.
„Porţiunea dintre şine nu a fost amenajată, ceea ce face aproape imposibil accesul cu căruciorul pentru copii sau de cumpărături. De asemenea, mecanii de locomotivă nu dau semnale acustice de avertizare a persoanelor aflate în trecere cu toate că este o zonă extrem de circulată şi periculoasă”, declară un locuitor din zonă.