Sănătatea este averea cea mai de preț a oricărei persoane, mai ales în condițiile în care bolile cu efecte grave sunt tot mai prezente, chiar și în rândul tinerilor. Dacă unele probleme medicale pot fi evitate prin adoptarea unui stil de viață sănătos, altele se instalează fără a da semne vizibile și abia după o perioadă lungă de timp sunt observabile, fie în urma realizării unor analize uzuale, fie la apariția durerilor. Tratarea bolilor este cu atât mai ușoară cu cât sunt identificate din timp și se poate interveni fără a afecta corpul într-un mod semnificativ.
Ideal ar fi ca fiecare om să meargă cel puțin o dată pe an la un control general al sănătății, însă mulți trec peste un astfel de eveniment din comoditate sau din cauza fricii de medici, ceea ce poate duce la dezvoltarea unor boli, fără ca viitorul pacient să aibă habar de așa ceva. Din fericire, există câteva gadgeturi medicale, ce pot fi utilizate acasă de către oricine pentru a-și monitoriza sănătatea, identificând din timp unele probleme de sănătate. Tehnologia a făcut în această privință avansuri extraordinare, device-urile medicale fiind tot mai accesibile, mai precise și mai ușor de folosit.
Iată cum te poate ajuta tehnologia să descoperi din timp eventualele probleme medicale!
- Valoarea ritmului cardiac și a saturației oxigenului în sânge poate arăta dacă organismul funcționează la parametrii normali sau dacă există vreun semn de întrebare, ce poate arăta existența unei boli. Pentru consultarea acestor valori se poate folosi cu succes un pulsoximetru care reușește în mod neinvaziv, prin aplicarea sub formă de clips pe deget, să măsoare cu mare precizie, procentual, saturația de oxigen. Dacă vrei să știi din timp cât de sănătos ești, atunci vezi aici oferta de pulsoximetre și alege pe cel potrivit. Site-ul Artromedicale.ro pune la dispoziția tuturor o gamă largă de produse la prețuri accesibile;
- Tensiometru digital măsoară tensiunea arterială a persoanelor în mod automat, nefiind necesare cunoștințe medicale sau prezența altui instrumentar medical. Se știe că valorile diferite ale tensiunii arteriale arată dacă există probleme mai ales în ceea ce privește sistemul cardiovascular, care este principala cauză de deces în România. Echipamentele moderne sunt de tip SMART, se pot conecta la telefon și pot arăta evoluția în timp a tensiunii, indicând dacă apare vreo neregulă în această privință;
- Glucometrul este un dispozitiv ce măsoară cantitatea de zahăr din sânge, indicând în principal funcționarea corectă sau nu a pancreasului. Prin folosirea acestui dispozitiv se poate vedea din timp apariția primelor simptome ale diabetului, o boală atât de des întâlnită în rândul românilor. Aparatul este de ajutor și după instalarea bolii prin controlarea și menținerea glicemiei la niveluri corecte;
- Ceasurile SMART au o importanță tot mai mare în monitorizarea sănătății prin identificarea problemelor legate de puls și de somnul insuficient. Numeroase aplicații care funcționează cu ajutorul unui astfel de dispozitiv pot trage semnale de alarmă în timp, înainte ca o mică situație medicală să devină o boală gravă.
În concluzie, persoanele obișnuite trebuie să se îngrijească de sănătatea lor prin monitorizarea unor indicatori esențiali ai sănătății umane, precum saturația de oxigen, pulsul, tensiunea arterială sau glicemia.
Sursa foto: shutterstock.com
Instalplus – Instalatii termice si sanitare – Magazin Arad
Calea Radnei, nr. 246, Arad
Cod postal: 310292
Contact:
Telefon: 0735-533.498, 0730-091.841
E-mail: contact@instalplus.net