Ieri, poliţiştii Secţiei Rurale Bascov au continuat cercetările într-un dosar penal întocmit pentru infracţiunea de lovire şi alte violenţe şi au încarcerat un bărbat.
Din verificări s-a stabilit că în seara zilei de 25 iunie, un bărbat care se afla sub influenţa alcoolului s-a luat la ceartă cu vecina sa în vârstă de 75 de ani. Prezent la faţa locului, prietenul său de pahar, Daniel P., de 42 de ani, din Mărăcineni, a intervenit şi fără să ţină cont de vârstă, a luat-o la bătaie pe septuagenară.
Femeia a ajuns la spital având nevoie de 10 – 12 zile pentru îngrijiri medicale, iar agresorul a fost săltat de poliţiştii sesizaţi între timp. După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă şi depus în arestul poliţiei judeţene. Prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de a fi dispusă o măsură preventivă, cel în cauză a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile şi ancheta îşi urmează cursul firesc.