Un bărbat va ajunge în faţa instanţei de judecată după ce a sustras sute de combine frigorifice pe care le avea în gestiune.
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au finalizat cercetările într-un dosar privind săvârșirea infracțiunii de delapidare. Din verificări s-a stabilit că, în perioada septembrie – octombrie 2019, Victor George V., 26 de ani, din comuna Leleasca, județul Olt, în calitate de gestionar al unui depozit de produse electrocasnice al firmei Arctic de pe raza localităţii Căteasca, ar fi scos din evidenţele firmei şi însuşit aproximativ 500 de combine frigorifice în valoare de peste 130.000 de euro. Dosarul cauzei urmează să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni cu propunere de trimitere în judecată.
Vă reamintim că, în ziua de 2 decembrie 2019, ofiţerii de investigare a criminalității economice au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de delapidare. După administrarea probatoriului, cel în cauză a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene. Prezentat Pachetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni cu propunere de luare a unei măsuri preventive, gestionarul a fost pus sub control judiciar.