În toamnă vor începe lucrările de modernizare a trecerii la nivel cu calea ferată Prundu – Lânăriei!Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova și SC INTENS PREST SRL Pitești au semnat contractul de lucrări privind modernizarea unuia dintre cele mai nevralgice puncte de circulație din Pitești: trecerea peste calea ferată de pe strada Lânăriei.
Bariera manuală de peste 70 de ani va deveni istorie!În luna februarie 2021, primarul Cristian Gentea a făcut, special, vizite la Ministerul Transporturilor și la SNCFR Craiova, pentru a discuta rezolvarea, în cursul acestui an, a problemei majore de trafic ridicată de bariera Prundu.
Conform contractului, proiectarea va dura 4 luni, iar perioada de execuție 6 luni. Prestatorul dorește ca, în noiembrie, lucrările să fie finalizate. „Se va folosi un sistem modern de trecere la nivel de cale ferată – STRAIL – care oferă o trecere auto sigură, lină și silențioasă a căii ferate, inclusiv pentru mașini de mare tonaj și pentru mijloace de transport în comun. Sistemul este realizat din materiale reciclate, este durabil și prietenos cu mediul (eco-friendly)” – Cristian Gentea
Senzorii sunt amplasați pe calea ferată și sunt acționați la trecerea materialului rulant, acționarea barierelor făcându-se automat, la circa 1500 m înainte și după zona barierelor.
Barierele vor avea o lungime de 7-8 m, vor fi înlocuite traversele, respectiv șinele actuale, iar în zonă va fi realizat un peron modern pentru călători.
Constructorul intenționează să fie efectuate intervenții chiar și în timpul nopții, pentru a minimiza disconfortul cetățenilor. În perioada lucrărilor, circulația în zonă va fi restricționată după un program care să asigure un trafic decent.
Un Comentariu
liviu_rizea1951@yahoo.com
NU SE MAI FACE PASAJ?