În urma demersurilor președintelui PNL Argeș, deputatul Adrian Miuțescu, la nivel guvernamental și prin implicarea, la ministerele de resort, a mai multor colegi liberali, Guvernul a adoptat joi proiectul de hotărâre privind „aprobarea scoaterii definitive din fondul forestier național, cu compensare, de către Primăria Arefu a terenului în suprafață de 3,0730 ha, în vederea realizării obiectivului <<Construire pârtie de schi A1 Ghițu Molivișu>>”. Important a fost și efortul consilierului local din Curtea de Argeș Mădălin Marinescu, care a luptat ca proiectul să ajungă pe ordinea de zi a ședinței de Guvern. Hotărârea vine după ce anul trecut liderul PNL, Ludovic Orban, în calitate de prim-ministru, a introdus planul domeniului schiabil Ghițu-Moliviș în Master Planul de Turism al României.
„Proiectul își propune să dezvolte turismul din zona de nord a județului, la început printr-o pârtie de schi. Aceasta va avea un impact semnificativ pentru turism și industria HoReCa. Pârtia de schi de la Moliviș este piatra de temelie pentru o stațiune nouă”, a declarat pentru presă Gabriel Dică, președintele ADI Ghițu-Molivișu
“Acest proiect important pentru Argeș devine realitate, cu sprijinul Guvernului. Am promis și ne ținem de cuvânt! Așa cum am spus, îmi voi dedica următorii ani proiectelor județului Argeș, iar domeniul schiabil de la Moliviș reprezintă unul dintre obiectivele mele prioritare.
Transformarea zonei Ghițu într-o staţiune turistică de interes naţional va atrage după sine dezvoltarea zonei de nord a județului nostru și, alături de marile proiecte de infrastructură rutieră, va crea o rampă de creștere economică deosebită pentru Argeș”, a spus, la rându-i, liderul PNL Argeș, Adrian Miuțescu, citat de departamentul de comunicare al organizaţiei de partid.