Felix Constantin Goldbach, noul manager al Teatrului „Alexandru Davila” Pitești, a intrat astăzi în… pâine. Declarat câștigător al concursului organizat de Consiliului Județean, acesta și-a început prima zi de muncă de la înălțimea scenei, ceremonia de învestitură având loc fără mare tam-tam în sala de spectacole, în fața unui public atipic, alcătuit din angajații teatrului. Mandatul său la conducerea instituției este de trei ani. Doi reprezentanți ai C.J. Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte, și Roxana Stoenescu, directorul Direcției Cultură, Turism și Tineret, au făcut anunțul oficial.
Felix Constantin Goldbach le-a promis colegilor că va face tot ce îi stă în atribuții pentru dezvoltarea instituției și promovarea activităților artistice prin atragerea publicului iubitor de teatru, în concordanță cu obiectivele propuse în proiectul său de management, cu care a câștigat concursul. Totodată, el a menționat că este un om de echipă și își dorește ca, alături de angajații instituției, să formeze o adevărată familie.
Felix Constantin Goldbach are 44 de ani, este absolvent al Universității Naționale de Muzică din București – Școala Doctorală (Muzică) și are o experiență de 25 de ani în domeniul artistic.