Nu suntem în luna cadourilor. Nici măcar în preajma sărbătorilor în care micuţii primesc surprize dulci. Şi totuşi, cei douăzeci de copii ai familiei Văcaru din comuna Stoeneşti au avut parte de o bucurie la care nu s-ar fi aşteptat. Recent, la poarta lor a bătut Bogdan Marin, preşedintele Fundaţiei „Sf. Cuv. Parascheva”.
Precum Moş Crăciun, personajul bun din legendă, oaspetele neaşteptat a descărcat din maşină pachete cu alimente de strictă necesitate, precum şi multe dulciuri şi fructe exotice. Nu este pentru prima dată când omul face astfel de gesturi caritabile. Fundaţia pe care a înfiinţat-o şi pe care o şi conduce a derulat de-a lungul ultimilor ani mai multe acţiuni filantropice, implicându-se în multe cazuri sociale. În cel al familiei Văcaru, mai mult decât în oricare altul, deoarece Bogdan Marin a fost profund impresionat de situaţia acestor oameni exemplari. Cei doi părinţi au convenit să aibă atâţia copii „cât le dă Dumnezeu”, ştiindu-se că pruncii sunt daruri ale Lui. Până acum 20! Preşedintele Fundaţiei „Sf. Cuv. Parascheva”, inspirat pesemene de Duhul Sfânt, a avut ideea de a se adresa preşedintelui Klaus Iohannis.
Piteşteanul a trimis la Cotroceni un memoriu în care argumenta că familia Văcaru a contribuit la sporul demografic al României, constituie un „model” pentru toţi românii şi ca atare ar merita să fie susţinută financiar de statul român. Cine ar fi crezut că demersul său va avea vreun ecou? Şi totuşi, după puţin timp, un consilier al preşedintelui îi răspundea favorabi! De la Cotroceni, memoriul a ajuns la Ministerul Muncii, astfel că familia Văcaru urmează să primească în fiecare lună o sumă de bani care, se pare, ar echivala cu 500 lei/copil!!!
Bogdan Marin mărturiseşte că în multiplele lui acţiuni caritabile pe care le-a desfăşurat în comuna Stoeneşti, a fost ajutat şi de primarul localităţii, Paul Marin, care cunoaşte foarte bine situaţia familiei Văcaru şi greutăţile materiale cu care se confruntă. Ca și cu alte prilejuri, Fundaţia „Sf. Cuv. Paracheva”, prin preşedintele ei fondator, a contribuit astfel încât cei 20 de fraţi să poate avea o masă îmbelşugată nu doar de Paşti, ci şi câtva timp după Săptămâna Luminată, graţie omului providenţial Bogdan Marin, în rol de „Moş Crăciun” care i se potriveşte ca o mănuşă.