Primul, un accident rutier cu autoturism răsturnat, produs în comuna Mihăiești.
Al doilea, s-a produs în Topoloveni, un autoturism a intrat într-un stâlp. În ambele cazuri au intervenit pompierii cu câte o autospecială de intervenție și un echipaj SMURD de prim ajutor calificat. Două persoane au fost în interiorul autoturismului, ambele au fost monitorizate la fața locului de către paramedicii SMURD și nu au avut nevoie de transport la spital.
Un al treilea accident rutier a avut loc în comuna Bălilești, victimă – un motociclist. Intervine un echipaj SMURD de prim ajutor calificat
Victima este un băiat de 16 ani, acesta a suferit răni minore la membre și a fost transportat la spital. Acesta era cu un scuter.
TREI ACCIDENTE ÎN TREI LOCALITĂŢI
Advertisement
Advertisement