În Europa cred că suntem pe primul loc la numărul anual de morţi în accidente de circulaţie. Pentru că şoselele sunt vai de mama lor, amenzile modice, legislaţia permisivă, românii au mania prostească a vitezei, se urcă băuţi sau drogaţi la volan, iar fişele medicale pentru obţinerea carnetului de conducere s-au cam făcut ani buni din burtă, pe relaţii, pile şi Kent-uri.
L-aţi văzut pe Şerban Huidu cum se hlizeşte penibil seară de seară la Prima TV? După accidentul de la schi, deşi era evident că a rămas cu probleme la mansardă, i s-a dat dreptul să şofeze din nou, chiar dacă omorâse trei persoane. Azi, cârcotaşul lipsit nu numai de umor, ci şi de scrupule sfidează pe toată lumea şi se crede Regele divertismentului.
Curând îl vor revedea brăilenii la volan şi pe plăvanul de 27 de ani care a secerat cinci vieţi ale unor nevinovaţi aflaţi într-o staţie de autobuz. Făcea din adolescenţă crize de epilepsie. Dar în nicio fişă medicală nu era consemnat asta! Iar de pe patul de spital, fără să i se citească în ochi şi pe chip vreun regret, nega că se droghează, deşi analizele de sânge confirmau asta. Va scăpa şi el, pentru că nebănuite sunt căile Domnului şi relaţiile familiei sale trăitoare în ţara tuturor posibilităţilor.
Cu ani în urmă, într-o vreme când în policlinica unde lucrez se puteau elibera fişe medicale pentru portarmă şi pentru conducere auto, fiind medic-şef, eu semnam la final aceste documente! Eram mereu atent şi responsabil, iar cu mine nu s-a ajuns niciodată la mica înţelegere de tip mioritic.
Într-o zi a intrat în cabinet o doamnă având în mână o fişă de conducere auto, cu rugămintea de a-i fi semnată şi ştampilată. Pentru că în clipa următoare a sunat telefonul de pe birou, i-am spus să aştepte puţin. Era îmbrăcată uşor, ca de vară. Nefiind atent la ea, când am privit-o era goală puşcă, aşa cum o făcuse mămica ei. Mi-a spus textual: „Trebuie să mă urc pe masa ginecologică? Nuu? Atunci vă rog să-mi spuneţi şi mie de ce nu mai am penisul, pentru că aseară la culcare era la locul lui?” În fişa ei, la Examenul Psihiatric, era scris şi parafat „APT”.
Dr. Viorel Pătraşcu
Un Comentariu
Puiu
Astept părerea dumneavoastra despre hotarârile Justiţiei, în cazurile pe care le-aţi prezentat!