Solista de origine argentiniană care promovează opera compozitorului Astor Piazzolla pe toate meridianele lumii, era programată să cânte la Pitești. Și a venit fiind așteptată cu sufletul la gură de fani, în urmă cu două seri la Centrul Multifuncțional. Analia Selis nu urca pentru prima dată pe scena filarmonicii noastre și a revenit cu mare drag, ca de fiecare dată, știind cât este de prețuită și admirată.
Concertul pe care l-a susținut alături de orchestră noastră a fost însă altfel din cauza stării de sănătate a artistei. Analia a apărut în lumina reflectoarelor cu toată mâna stânga gipsată, ceea ce a stârnit înduioșarea instantanee a melomanilor. Solista a încercat să își învingă neputința fizică a brațului legat de gât compensând printr-un tonus bun pe care l-a afișat în fața spectatorilor. A dat adevarata măsură a valorii sale interpretative, cântând, recitând, povestind cu patos despre celebrul Astor Piazzolla pe care îl divinizează. Auditoriul a fost cucerit de glasul ei și a răsplătit-o cu aplauze, urale și multe flori.
Din cauza pandemiei, tânăra nu a dat autografe, fiind nevoită să ii refuze pe amatori. Înainte de a pleca, Analia Selis a mărturisit amfitrionilor că nu va uita acest recital pe care a fost nevoită să îl susțină cu mâna stânga imobilizată. Cântăreața a ajuns în acestă situație, se pare, în urma unui accident pe care l-a avut la sala de fitness, înaintea reprezentației de la Pitești. Cu toate acestea, prestația ei pe scenă nu a avut de suferit, solista demonstrându-și calitățile vocale ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, așa cum numai un artist desăvârșit reușește.