Astfel, în jurul orei 15 a zilei de miercuri, poliţiştii din Curtea de Argeş au fost sesizaţi cu privire la un conflict între doi soţi petrecut în locuinţa acestora din Corbeni. În urma verificărilor efectuate de poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Albeştii de Argeş, s-a stabilit că, pe fondul consumului de alcool, Dorel G., de 46 de ani, şi-ar fi lovit soţia, Tatiana, de 45 de ani, cu o lopată în zona capului. Aceasta a suferit un traumatism cranio-cerebral parietal dreapta, a fost transportată cu ambulanţa la spital, dar nu a rămas internată. Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru violenţă în familie şi după administrarea probatoriului bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene. El va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Împricinatul avea deja emis un ordin de protecţie, dar când s-a ajuns la instanţă nevasta şi-a retras plângerea. Cea care a sesizat poliţia este fiica lor în vârată de 21 de ani, care nu mai locuia cu părinţii din cauza acceselor de violenţă ale tatălui.
BEAT MORT, S-A ENERVAT PE NEVASTĂ ȘI I-A DAT CU LOPATA ÎN CAP ÎN ARGEȘ
Advertisement
Advertisement