Cu creierul înceţoşat de aburii alcoolului şi nervos, un bărbat picat în patima jocurilor de noroc a ajuns în spatele gratiilor şi după o noapte petrecută în arest a fost lăsat liber.
Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Secției 3 Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal privind comiterea infracțiunilor de loviri sau alte violențe, amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice, și au reținut un bărbat. Acesta este Cristian Daniel T., are 25 de ani şi este din Pitești.
Din cercetări s-a stabilit că, în ziua de 28 februarie, împricinatul s-a dus la o sală de jocuri din cartierul Războieni şi a vrut să intre la păcănele. Observând că tânărul este sub influenţa alcoolului, un salariat i-a interzis accesul şi când a vrut să-l dea afară, a fost lovit cu pumnul în față. Văzând ce se întâmplă, tatăl victimei, în vârstă de 51 de ani, care era de faţă a sărit să își apere fiul, dar a fost luat şi el la bătaie. Martorii zic că agresorul a pus mâna pe un scaun și l-a lovit pe bărbat în cap trântindu-l la podea şi întrucât scandalul escalada, un alt martor a sunat la 112. Sosiţi la faţa locului, oamenii legii au deschis dosar penal, iar după administrarea probatoriului agresorul a fost reţinut pentru 24 de ore pa bază de ordonanţă şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene. Prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunerea luării unei măsuri preventive, cel în cauză a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile şi la expirarea ordonanţei a fost lăsat liber.