Proiectul anunțat de ministrul Muncii, Raluca Turcan, privind pensionarea opțională la 70 de ani este o tentativă josnică prin care Coaliția de guvernare încearcă să impună creșterea mascată a vârstei de pensionare până la 70 de ani, consideră Vasile Mihăilescu, fost consilier județean.
„O persoană care va fi OBLIGATĂ să opteze între pensie și salariul de la stat este de fapt obligată fie să renunțe la dreptul constituțional de a munci pentru a-și primi pensia, fie să se pensioneze mai târziu decât prevede legea renunțând la dreptul său patrimonial. Pensia nu este un venit de la stat! Statul doar restituie un drept deja câștigat prin contribuțiile plătite până la vârsta de 65 de ani. Acest drept patrimonial e garantat de Constituție și nu poate fi condiționat în niciun fel. Efectele cele mai dure ale inițiativei guvernului Cîțu de a obliga oamenii să opteze între pensie și salariu ar fi în primul rând un deficit uriaș de personal în rândul profesorilor și medicilor din mediul rural, dar și din mediul academic, pentru că mulți dintre aceștia sunt peste vârsta de pensionare. Apoi ar fi o scădere semnificativă a competenței în administrația publică prin plecarea unor experți cu multă experiență care probabil vor renunța la locul de muncă pentru a-și primi pensia la care au dreptul.”, declară Vasile Mihăilescu.