Odată cu începerea anului şcolar traficul rutier din Piteşti s-a îngreunat, iar poliţiştii locali par dispuşi să-i disciplineze pe şoferii certaţi cu bunul-simţ. Luni dimineaţă, lângă Grădiniţa Nr. 2 de pe bulevardul Republicii, un şofer, fără respect faţă de ceilalţi conducători auto, a parcat maşina pe două locuri delimitate în acest sens. Mai mult, respectivul individ (că şofer nu poate fi numit) a făcut ca alte două locuri să nu poată fi folosite decât dacă şi alţi şoferi încălcau regulile de circulaţie. El nu a ţinut cont nici de faptul că acolo sunt locuri de parcare rezervate de către o societate comercială în baza unor contracte cu municipalitatea. Ca să nu mai vorbim că nici n-a achitat la aparatele special instalate taxa pentru parcatul public. Dar lipsa lui de respect a fost prompt sancţionată de poliţiştii locali cu amendă de 200 lei şi a fost luat în evidenţe, astfel încât la primul eveniment asemănător va fi sancţionat cu amendă maximă.
Bogdan Aristănţoiu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale, a ţinut să precizeze că în continuare agenţii locali vor sancţiona astfel de şoferi şi îi sfătuieşte pe piteşteni să anunţe de fiecare dată la dispeceratul de urgenţă (0248/210230, 0348/91) când întâlnesc astfel de şoferi certaţi cu legea.
Flavius PETRESCU