În toamnă, în judeţul Argeș vor fi mai puţine clase de a IX-a, având în vedere că în această vară vor încheia clasa a VIII-a cu 1.300 de elevi mai puţin față de anul școlar precedent. Inspectorul școlar general Elena Liliana Murguleț a subliniat că această scădere a numărului de elevi îşi găseşte explicaţia în… anul şcolar 2011-2012, când s-a introdus clasa pregătitoare, iar părinţii copiilor de șase ani puteau să aleagă dacă îi înscriu la grădiniţă sau în clasa „zero”. Situația va reveni la normalitate în anul școlar 2022-2023, a spus șefa Inspectoratului Școlar Argeș.
„Referitor la clasele de a IX-a din anul școlar 2021-2022, situația este una obiectivă. Colegii mei din rețea au avut-o la cunoștință de acum doi ani. Realitatea spune că la nivelul clasei a VIII-a din acest an școlar avem un efectiv cu 1.300 de elevi mai mic. Or, acest efectiv se regăsește într-un număr de 37 de clase. Ceea ce înseamnă că, raportat la numărul de clase care va intra anul viitor într-a IX-a (n.n. – 2021-2022), vom avea cu 37 mai puține. Nu este vorba de tăiere de clase. Ci de faptul că numărul de elevi este mai mic și lucrul ăsta e punctual doar pentru anul școlar viitor.
I-am invitat pe colegii mei directorii de școli, încă de la începutul anului, să aibă înțelepciune și mare băgare de seamă atunci când fac propunerile privind cifra de școlarizare. Este o situație dificilă doar pentru anul școlar 2021-2022, după care vom reveni la matca noastră. Trebuie doar să comunicăm cu atenție și să nu producem panică. Nu sunt mai mulți elevi pentru a fi înscriși în clasa a IX. A fost anul în care s-a introdus clasa pregătitoare (n.n. 2011-2012), când unii dintre părinți și-au lăsat copiii la grădiniță, iar alții i-au înscris la clasa pregătitoare. Aici este diferența de elevi, ca să știm care este adevărul”, a explicat Elena Liliana Murguleț.
Un Comentariu
Gura târgului
Adică la anul nu se mai taie nicio clasă de a 9-a de la niciun liceu!
A! Nu ati spus asta…ci că se revine la „normal”
Așa spunea si un alt insp. General , Gabriel îl cheamă.
Stim ce a urmat…