Ușile Teatrului „Al. Davila” Pitești s-au deschis pentru public. Cu ce fel de evenimente își încântă spectatorii mari și mici, ne lămurește managerul instituției, maestrul Constantin Cotimanis.
Constantin Cotimanis: <<Anul 2021 se anunță a fi mai bun față de cel care a trecut. Și poate că nici nu e greu să se întâmple treaba asta. Primul semn bun este că ușile Teatrului „Al. Davila” s-au deschis. Evenimente importante concretizate prin spectacole marchează acest început de an. Vineri, 15 ianuarie, la ora 19, vă invităm la un spectacol de muzică, poezie, balet închinat cui altcuiva decât poetului fără pereche, Mihai Eminescu este „cel mai mare poet pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc”, spunea George Călinescu treaba asta.
Ușile teatrului s-au deschis, dar sala poate fi ocupată numai 30% din capacitate, așa că ne-am gândit să marcăm acest eveniment important și în mediul online. Ziua Unirii Principatelor Române, acest moment istoric nu poate fi trecut cu vederea. Așa că pe 24 ianuarie, la ora 18.45, vă așteptăm, din nou, la teatru, de data asta ca să ne prindem într-o horă a spiritului patriotic de care simt de multe ori că avem atâta nevoie. Finalul de lună, 30 și 31 ianuarie, de la ora 19, premieră de gală:
„Un domn foarte bătrân cu aripi enorme”, o dramatizare după o nuvelă de Gabriel García Márquez, un spectacol pus la cale de „Light Wave Theater” – poate cea mai importantă companie de teatru de păpuși din România. Cristina Andreea Ion și Petru Stratulat au creat un spectacol magnific atât pentru adulți, cât și pentru copii. Această trupă de oameni formidabili care a regizat acest spectacol pentru teatrul nostru a ajuns în fazele finale, anul trecut, la „America’s Got Talent”. Iar eu le-am dat acum câțiva ani în urmă, nu mulți, singurul meu Golden Buzz când au fost la „Românii au talent”.>>
Rețineți și că, în weekend, sunt programate spectacole pentru toate vârstele: „Fata moșului și fata babei” și „Edith Piaf în vârtejul norocului” (sâmbătă, 16 ianuarie), respectiv „Amintiri din copilărie” și „Old Love” (duminică, 17 ianuarie).