De o bună perioadă de timp nu se mai lucrează pe DN73 Piteşti-Câmpulung Muscel-Braşov, aşa cum atrăgea recent atenţia şi deputatul PSD de Mioveni Simona Bucura Oprescu, aceasta interpelându-l pe ministrul Transporturilor pentru a vedea ce se întâmplă. Fiindcă nu mai sunt bani pentru anumite lucrări neprevăzute – că aşa e pe la noi – şi pentru alte câteva motive, există risc de blocaj a contractului cu antreprenorul.
Probleme
Piteşti-Câmpulung Muscel a fost ani la rând drumul ruşinii, plin de gropi. Ordinul de începere a lucrărilor sunt estimate la 329 milioane lei (conform proiectului tehnic revizuit) şi a fost dat la 19 mai 2014, iar termenul de finalizare este 16 septembrie 2016. Evident că acest termen va fi depăşit. Lucrările provin dintr-un studiu de fezabilitate întocmit de CNADNR în 2007, iar una dintre cele mai mari probleme este că anumite preţuri nu au fost actualizate. Pe de altă parte, pe sectorul Câmpulung Muscel-Braşov sunt probleme de avizare din partea CEZ şi au apărut suprafeţe suplimentare de expropriat.
Claudiu DIŢA
Un Comentariu
Ioan
Atenție….nu dezinformați….încă de la începutul lunii August 2016 se lucrează pe acest drum….sunt 5 semafoare active…..lasati-o în pace pe opreasca….bate câmpii….în absenta unor proiecte personale utile cetatenilor care au trimis-o in Parlament….se baga în seama…i-am solicitat sa vorbeasca despre….proiectul Sălii Sporturilor din Mioveni….Ea fiind….ceva de….Mioveni….proiect care a intrat în hibernare din….Aprilie 2015….poate reușiți sa o informați despre solicitare sau….are „timp” sa citească de pe site.
Da….modernizarea DN73….va întârzia dar…..sa-l intrebam și pe Ponta de ce nu a finalizat la timp lucrările aferente anului 2015….doar pe vremea lui s-a incheiat contractul si au inceput lucrarile…..și apoi sa dam cu pietre….în actualii. Est modus în rebus!