Anul şcolar 2016-2017 are 35 de săptămâni de cursuri, însumând 169 de zile lucrătoare, şi se structurează în două semestre: semestrul I (12 septembrie 2016 – 3 februarie 2017) şi semestrul al II-lea (13 februarie – 16 iunie 2017). Vacanţele elevilor sunt programate astfel: cea de iarnă, între 24 decembrie 2016 – 8 ianuarie 2017; cea intersemestrială, între 4 -12 februarie 2017; cea de primăvară, între 19 – 30 aprilie 2017 şi cea de vară, între 17 iunie – 10 septembrie 2017. De asemenea, în săptămâna 29 octombrie – 6 noiembrie 2016, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar sunt în vacanţă. Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie la 26 mai 2017, iar pentru clasa a VIII-a, la 9 iunie 2017.
Mirela NEAGOE