Holcim România continuă lupta împotriva Covid-19 şi în perioada noiembrie-decembrie a donat peste 950.000 de euro pentru ca spitale din România să își poată achiziționa echipamentele necesare gestionării pandemiei. 750.000 de euro au fost donați de către Holcim și 200.000 de euro de către Somaco Grup Prefabricate, companie care face parte din portofoliul de firme Holcim.
Astfel, 20 de spitale din județele Alba, Arad, Argeș, Bihor, Buzău, Cluj, Dâmbovița, Iași, Neamț, Prahova, Timiș, Vrancea și din București vor primi sprijin financiar. Fondurile vor fi folosite pentru achiziționarea de echipamente de protecție și pentru aparatură medicală precum monitoare pentru funcții vitale, sisteme de oxigenoterapie sau ventilatoare mecanice.
„Sănătatea oamenilor este principala noastră prioritate şi am decis să venim din nou în sprijinul cadrelor medicale aflate în prima linie în lupta împotriva Covid-19 și a oamenilor care au neapărată nevoie de ajutor. Țin să le mulțumesc încă o dată medicilor pentru curajul de care dau zilnic dovadă și pentru eforturile supraomenești pe care le fac pentru a salva vieți”, a declarat Horia Adrian, CEO Holcim România & Market Head Emerging Europe. Este cea de-a doua sponsorizare pe care Holcim România o face pentru sprijinirea sectorului medical în lupta împotriva Covid-19, după cea din aprilie, suma totală donată fiind de aproximativ 1,5 milioane euro.