Dacă o ştiinţă nu anticipează viitorul, atunci ea nu poate fi considerată ştiinţă. Iar sociologia nu a anticipat apariţia pe scena vieţii noastre politice a unui nou partid intitulat Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR). De unde a apărut acest partid? Unii spun că este un produs online. Alţii că este partidul celor plecaţi la muncă în străinătate. Poate că nu are importanţă acest lucru, dar, ascultându-l pe liderul AUR, George Simion, mi-am dat seama că avem de-a face cu o nouă mitologie politicianistă de tipul celei afirmate de generalul Mircia Chelaru, membru şi el al acestui partid, care spune multe, dar fără să înţelegi ceva. O mitologie în care discursul politic va căpăta forma unei litanii, iar afirmaţiile politicianiste vor avea valoare de dogmă. Acolo, în Parlament, politicienii AUR vor veni cu idei aparţinând noilor evanghelişti, cum este Sorin Lavric, iar acţiunile lor vor lua conotaţii de procesiuni, în urma cărora trebuie să cadă ploi de mană cerească. 

Prinşi în tot felul de curente şi ciocniri care răstoarnă orice ierarhie a valorilor obiective, vechile partide vor fi în situaţia de a-şi pierde orientarea, dar instinctul lor de conservare le va mâna spre a forma alinţe cât mai puternice. Dacă nu vor reuşi, vom avea alegeri anticipate. Afirm acest lucru pentru că partidele mici au adus pe scena noastră politică numai degringoladă, iar societatea a ajuns într-o adevărată decadenţă, manifestată printr-o stare de atomizare care înlesneşte propagarea celor mai stranii ideologii. Sectarismul, în toate formele sale, utopismul social, relativismul şi scepticismul moral se vor accentua. E evident că într-o societate ajunsă în această situaţie, politica devine pradă oricărei minorităţi bine organizate şi dispusă să-şi impună dominarea prin tot felul de jocuri de culise, prefăcând statul într-un domeniu de exploatare prin fanatism şi corupţie. 

Prin urmare, partidele mici nu au, în general, un crez politic. Cum nu se pliază pe mari obiective, acţiunile lor propagandistice se etalează cu ostentaţie de fiecare dată. Limbajul le este violent, dar demersul politic este unul nesigur. Iar dacă marile partide răscolesc societatea, cele mici o agită; primele o corup, celelalte o sfâşie, primele se salvează prin alianţe, celelalte o tulbură întotdeauna fără folos. Eu le numesc mari partide pe acelea care sunt legate mai mult de principii, decât de consecinţele lor, mai mult de generalităţi, decât de detalii cotidiene. Partidele mici sunt menţinute de fanatismul propriilor membri. Or, e greu să-l convingi pe fanatic că greşeşte. Orgoliul şi limitele lui de judecată îi declanşează reacţii agresive. Fanaticul merge până în pânzele albe, chit că se autodetonează. Politica lui persistă pe ură faţă de celălalt, pe dispreţul faţă de el, în numele unui adevăr şi al unei credinţe absolute pe care numai partidul cu pricina le-ar deţine. 

Pentru AUR, care invocă dreptatea socială, pentru liderii acestei formaţiuni politice, care invocă obsesiv problemele societăţii româneşti, de fapt, pentru cei mai mulţi dintre politicienii români, adevărul propriu e mai presus decât al celorlalţi. Politica la noi are această poziţie, cuplând discursul propagandistic cu violenţa în limbaj. Dar a fost odată când am sperat că tipul acesta de politică şi de atitudine va fi perimat. Or, e deprimant să vezi că după trei decenii reapar aceleaşi metehne politice, acelaşi fanatism politic. 

Am mai spus şi o repet, pentru mine criteriul ideologic este esenţial într-o democraţie, fiindcă, aşa cum se ştie, el trasează linia netă de demarcaţie dintre aceasta şi orice altă formă totalitară. 

Angajamentul nostru politic ar trebui să fie de ordin pur ideologic. Iar în chestiunile mari, în cele de ordin moral ce stabilesc viitorul unui neam, de care sunt legate interesele lui supreme de onoare şi naţionalitate, nu pot fi preţuri de tocmeală, nu pot fi motive de oportunitate ca să fie compromise, mutându-le din zona înaltă şi sigură a principiilor. Drept care, avem astăzi două partide mari: PSD şi PNL. PSD declară că-i călăuzeşte pe oamenii consideraţi neajutoraţi. Aceşti oameni ori nu şi-au făcut un rost, ori şi l-au pierdut pe cel avut. Şi, în fiecare zi, ei îşi adaugă noi membri. Dacă într-un timp foarte scurt nu ţi-ai făcut un rost, nu te-ai obişnuit cu internetul, bursa, calculatorul, telefonia mobilă, eşti considerat om neajutorat. Pe de altă parte, PNL declară că doreşte să-i călăuzească pe oamenii consideraţi cu iniţiativă liberală. Însă, am mai spus-o, pentru prosperitatea unui „John” vor fi sacrificaţi o mulţime de „Ioni”. Aşa a fost de când lumea. Dar astăzi, din păcate, „ionii” nu mai au loc în societate. Un alt partid nici mare, nici mic, adică USR, ne promite că ne salvează de… hoţie. Nu-mi plac oamenii care se bat cu pumul în piept, spunând că ei sunt salvatorii ţării mele. Şi, dacă sunt ai ţării, sunt şi ai mei, ai tăi, ai lui… Aceşti oameni sunt în general tineri, deci născuţi în jurul anului 1990. Ei fac parte dintr-o generaţie de neomarxişti, dar fără conştiinţa de clasă, aşa cum aveau predecesorii lor, marxiştii. Sunt însă uimit de câtă vervă dau dovadă în confruntările politice. Nu se dau în lături de la nimic, ba chiar au ajuns să fure voturi… Deh, obţinând la ultimele alegeri un scor cam mic, se comportă în consecinţă. 

Distribuie pe Facebook

Gheorghe Savu

See Full Bio