Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis prelungirea stării de alertă pentru încă 30 de zile, începând cu 14 decembrie, conform Hotărârii 58 din 10.12.2020. Toate restricțiile impuse până acum vor rămâne în vigoare.
Totodată, secretarul de stat Raed Arafat a vorbit aseară și despre cum vor fi organizate Crăciunul și Revelionul.
Despre colind, acesta a sfătuit oamenii să evite acest obicei, deoarece, intrând din casă în casă, crește riscul de infecție. Legat de noaptea de Revelion, Arafat a afirmat că nu se vor mai organiza petreceri în stradă cu sute de oameni, iar circulația pe timpul nopții rămâne în continuare interzisă.
La ora 24, oamenii vor putea ieși doar în fața blocului. „Nu vor fi festivități. Putem să punem multe ipoteze. Regulile sunt clare. Cei care vor intra în contact cu mai multe persoane se pun pe ei în pericol, recomandarea este să se evite aceste acțiuni”, a adăugat Arafat. Șeful DSU a mai spus că pârtiile vor fi deschise, cu respectarea măsurilor de siguranță, telecabinele funcționând cu un număr redus de oameni.