O nouă alertă alimentară, de data asta emisă pentru un produs dulce. Clienții care au achiziţionat de la magazinele „Auchan” din Argeș și din țară ciocolata neagră cu coajă de portocală „Dark Orange Peel”, indiferent de lot și data de expirare, sunt rugați să nu o consume şi să aducă înapoi la magazin marfa deja achiziționată.
În urma unei analize, au fost detectate urme de lapte în ingredientele acestui preparat – alergen nedeclarat pe etichetă, iar produsele cu această problemă vor fi retrase de la comercializare.
Cei care dețin aceste produse sunt rugați să nu le consume și să le aducă înapoi la magazin, unde li se va rambursa integral suma, anunțul companiei fiind valabil până la 12 decembrie a.c.