Denisa Dumitrache este o tânără din Pitești, în vârstă de 17 ani și este elevă a Liceului de Arte „Dinu Lipatti”. Ea este pasionată de muzica folcorică și urmează să-și lanseze primul album. Despre calitățile pe care le consideră primordiale unui artist, dar și ce dorințe are pentru viitoarea carieră, Denisa ne-a vorbit în următorul interviu.
-Cum a pornit pasiunea ta pentru muzică?
-Pasiunea pentru muzică a apărut datorită tatălui meu, George Dumitrache, care mi-a observat talentul și potențialul de la o vârsta fragedă, încurajându-mă și susținându-mă în fiecare moment.
-Care este stilul de muzică reprezentativ ție și de ce l-ai ales?
-Stilul muzical care mă reprezintă este cel popular, dar studiez în paralel și muzica ușoară. Muzica folclorică reprezintă primul meu contact cu muzica, încă din copilărie ascultam și fredonam acest gen. Fiind influențată și de familie, am ajuns să iubesc muzica folclorică românească și să-mi doresc să o transmit oamenilor.
„Reușitele – încurajările și admirația oamenilor”
-Enumeră-ne cele mai importante reușite ale tale?
-Consider că reușitele constau în toate încurajările și admirația oamenilor care mă ascultă, faptul că merg mai departe pe acest drum al muzicii. De asemenea, sunt bucuroasă că voi avea propriile melodii și că voi lansa un album care va putea fi ascultat de iubitorii muzicii folclorice. Prima și cea mai dragă melodie de pe album este „Dragii mei și buni părinți”, pe care o dedic tuturor părinților. Urma să colaborez și cu Filarmonica din Pitești pentru primul meu spectacol, însă din cauza pandemiei s-a amânat, urmând să se reprogrameze atunci când ne vom putea desfășura în siguranță.
-Ce emoții te încearcă pe scenă, în fața publicului?
-Emoțiile care mă încearcă în fața publicului sunt de împlinire și fericire pentru faptul că oamenilor le face plăcere să mă asculte și trăiesc momente frumoase alături de mine.
-Care sunt calitățile pe care le consideri necesare unui artist?
-Cred că cele mai importante calități pe care ar trebui să le aibă un artist sunt pasiunea, perseverența, pozitivismul, dar și modestia. Totodată, mizez pe naturalețe, pentru că doar așa poți transmite mesajele din melodii și respectul față de public, tradiții și toate stilurile muzicale.
-Ce planuri și dorințe ai?
-Dorința mea cea mai mare este de a ajunge cât mai sus pe plan muzical și de a cuceri inimile publicului. În viitorul apropiat plănuiesc și sper să colaborez cu Orchestra „Frații Advahov” sau maestrul Bot Gros, pe care îi admir foarte mult.