În Programul de Guvernare elaborat în perspectiva alegerilor parlamentare din 6 decembrie, Partidul Mișcarea Populară acordă o importanță deosebită culturii, propunând creșterea alocării bugetare pentru acest domeniu la 1,5% din PIB.
„Nu se poate să fim națiunea lui Eminescu, Brâncuși, Enescu, și să tratăm cu atâta indiferență cultura. De 30 de ani, toți creatorii de cultură și toți cei care promovează cultura au fost ignorați de decidenții politici. PMP va merge în Parlament și la orice negocieri politice cu propunerea ca finanțările pentru cultură din România să se alinieze la standardele aplicate în celelalte state europene și să avem 1,5% din PIB alocat pentru cultură”, a declarat președintele PMP, Eugen Tomac.
PMP propune, de asemenea, elaborarea unei strategii pe termen mediu și lung cu privire la susținerea culturii naționale, precum și protejarea și promovarea culturii pe plan extern. În același timp, PMP va dezvolta un pachet de legi pentru îmbunătățirea cadrului legislativ existent cu privire la protejarea patrimoniului național.
„O imagine care portretizează dezinteresul clasei politice față de cultură este cea a Hotelului Concordia, o clădire monument din capitala României unde, în noaptea de 23 spre 24 ianuarie 1858, s-a votat Unirea, și care astăzi arată ca o ruină. Pentru noi, cultura este la fel de importantă ca sănătatea sau educația. PMP își asumă un partener activ și loial al tuturor celor care își doresc să facem mai multe lucruri pentru cultura română”, a concluzionat Eugen Tomac, președintele PMP.
…………………………….
Realizat de SC ARGESUL LIBER SA la comanda PARTIDULUI MIŞCAREA POPULARĂ Filiala Argeş, cod mandatar financiar 11200012