Flori, lumânări, lacrimi. Tabloul memorabil al Pieței V. Milea în urmă cu cinci ani. Știrea despre „iadul” de la Colectiv în care au pierit atâția tineri ajunsese în casele tuturor. Iar sute de piteșteni s-au adunat la Crucea de marmură albă, simbolul Revoluției din 1989. Trecuseră câteva ceasuri iar pe platoul de lângă Prefectură ardeau candele. Nenumărate. Și multe seri la rând, piteștenii au continuat să vină pentru a se reculege în același loc. Astăzi la Crucea Eroilor, pustiu. S-au scurs aproape 24 de ore de la tragedia din secția ATI a Spitalului din Piatra-Neamț. Din nou semeni de-ai noștri mistuiți de flăcări. Din nou Romania îndoliată. De data aceasta, piteștenii nu au mai reacționat la fel. La monument doar câteva candele vechi, arse, rămase din ziua comemorării victimelor de la „Colectiv”, din urmă cu două săptămâni. Și câteva flori uscate. În rest… nimic. Poate prea preocupați de propriile greutăți provocate de pandemie, piteștenii își văd fiecare de viețile lor. Sunt rezervați. Nu se mai solidarizează. Evită adunarea din Piața V. Milea de teama Covid? Sau se vădește faptul că li s-au împietrit inimile?
Eduard TOMAZIU