Tribunalul Argeș a avut vineri termen în dosarul privind validarea mandatelor de consilier local în cazul lui Cornel Ionică și al lui Dănuț Dinu; procesul a ţinut pe loc învestirea primarului ales al Piteștiului, Cristian Gentea.
Pe 11 noiembrie, instanța a admis cererea de amânare formulată de Filiala Argeş a PMP, motivul fiind „imposibilitatea de prezentare a apărătorului ales”. Tribunalul a pus, tot atunci, în vedere intimatului Cornel Ionică (prin avocat) „să depună o copie legalizată a deciziei civile nr. 1612/22.08.2020 pronunţată de Tribunalul Argeş”, amânând judecarea cauzei pentru vineri, 13 noiembrie. Vă reamintim că actualul primar, Cornel Ionică, a fost contestat de prefectul Emanuel Soare din cauza problemelor cu ANI, în timp ce Dănuț Dinu a fost contestat de PMP, după ce, în octombrie, acesta a fost exclus din partid, fiindcă „nu s-a implicat în campania electorală și a avut un rezultat slab la alegerile locale”, după cum se arată în motivația PMP.
Iar Tribunalul Argeș a respins, vineri, aceste apeluri, ca fiind nefondate. Urmează, aşadar, învestirea noului primar și a noului Consiliu Local Pitești. Odată transmise la Prefectură, prefectul va convoca, în termen de cinci zile, ședința pentru depunerea jurământului noilor consilierii locali și a primarul ales, Cristian Gentea.
Un Comentariu
Anonim
Cat o fi luat doamna complotul de judecată?