Ieri, unul dintre examinatorii Serviciului Regim Permise și Înmatriculări Vehicule Argeș a fost depistat pozitiv Covid-19, după ce marți a fost la serviciu, inclusiv pe traseu cu mai mulți candidați înscriși la examenul pentru obținerea permisului auto. Miercuri, acesta a stat acasă pentru că avea simptome, iar în ziua următoare testul i-a ieșit pozitiv. Alți trei angajați ai aceluiași serviciu sunt acasă cu manifestări diferite de răceală, însă, deocamdată, nu au primit rezultatul la testul efectuat pentru a se stabili dacă sunt su nu infectaţi cu noul coronavirus.
Angajații serviciului sunt îngrijoraţi şi pentru sănătatea lor, și persoanelor care zilnic se prezintă fie pentru susținerea probei teoretice a examenului în vederea obţinerii permisului de conducere, fie pentru înmatriculare, înscriere mașini sau alte operațiuni specifice.
Se pare că DSP Argeș ar fi demarat o anchetă epidemiologică în instituție, însă nu se știu mai multe amănunte şi se presupune că va fi dispusă o dezinfecție totală, așa cum sunt procedurile în astfel de situații, timp în care activitatea cu publicul ar putea fi suspendată.
Prefectul Emanuel Soare a confirmat, parțial, situația pe grupul de comunicare al Prefecturii. „Legat de permise, astăzi s-a prelevat proba pentru un angajat, nu avem, încă, rezultatul testului. Se investighează, deja, dacă persoanele examinate sunt, sau nu, contacți direcți”, a postat prefectul pe pagina de socializare.