În spațiul expozițional de la Casa Cărții Pitești municipalitatea amenajează birouri pentru plata taxelor și impozitelor locale. Este salutară această inițiativă, întrucât la centrul de încasări din vecinătate cetățenii care își achită dările către stat la ghișeu, fără a se programa în prealabil, au foarte mult de așteptat până să își descarce portofelul.
Oamenii își iau bonul de ordine de la robot și își așteaptă rândul în afara unității, dârdâind în „curentul” din pasaj. În vremea asta rece de noiembrie, gardianul, altminteri un bărbat cumsecade și săritor, parează comentariile contribuabililor sau injuriile la adresa municipalității.
În vremuri de pandemie, piteștenii pot înlocui experiența așteptării la coadă dacă optează pentru plata online a impozitelor și a taxelor locale, precum și a amenzilor contravenționale. Astfel, cu cardul bancar, se pot efectua plățile necesare, prin internet, fără comision, la adresele www.primariapitesti.ro și www.ghiseul.ro, ambele sisteme fiind disponibile 24 de ore pe zi, șapte zile pe săptămână.