Acțiunile jandarmilor s-au desfășurat în întreg weekendul pe raza județului Argeș, constatându-se 74 de sancțiuni contravenționale prevăzute de legea 55/2020 – 20 de amenzi in valoare de 15.250 lei si 54 de avertismente scrise.
În ziua de sâmbăta 31.10.2020 jandarmii argeșeni au constatat ca într-un local comuna Bascov se afla in desfășurare un botez, activitate interzisă în actualul context pandemic. Administratorul societății comercialea fost sancționat cu amendă în valoare de 3.000 de lei pentru contravenția săvârșită, activitatea fiind întreruptăde jandarmi, iar toate cele 35 de persoane care participau la eveniment au părăsit localul.
În ziua de duminică, 01.11.2020, într-un local din mun. Pitești, jandarmii argeșeni au întrerupt un alt botez la care participau 40 de persoane cu încălcarea normelor legale în vigoare. De asemenea, administratorul localului a fost sancționat contravențional cu 3.000 de lei.
Tot în acest weekend a mai fost controlată o societate din municipiul Pitești care își desfășura activitatea cu încălcarea normelor legale, activitatea fiind întreruptă, iar persoanele fiind evacuate din local. Administratorul clubului a fost sancționat contravențional pentru servirea consumatorilor în afara orelor de program iar 3 clienți au fost sancționat pentru ca fumau in interiorul clubului. Tot în această locație, urmează, ca după terminarea verificărilor, să fie luate și alte masuri legale de sancționare a ilegalităților constatate.
Tot în municipiul Pitești, administratorul unui local a fost sancționat contravențional cu 500 de lei pentru că nu purta masca în interiorul locației.
În data de 01.11.2020, jandarmii argeșeni au desfășurat o acțiune specifică în Târgul săptămânal din comuna Miroși, în urma căreia s-au aplicat 5 amenzi în valoare de 2500 lei și 3 avertismente pentru nepurtarea măștii în spațiile publice.