În această dimineață, 22 octombrie 2020, lucrători de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciile Județene Anticorupție Vâlcea, Argeș, Dolj, Gorj și Mehedinți, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, efectuează 11 percheziții domiciliare pe raza județelor Vâlcea și Argeș, respectiv o percheziție la o instituție publică, șase percheziții la persoane fizice și patru percheziții la sediile unor societăți comerciale.
Activitățile procedurale sunt efectuate într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și evaziune fiscală, săvârșite în perioada 2018 – 2020, în legătură cu activități de administrare și protecție a fondului forestier național.
Concomitent cu desfășurarea activităților de percheziție domiciliară au loc audieri de persoane și sunt efectuate verificări și ridicări de înscrisuri de către polițiștii anticorupție.
Activitățile derulate de procurorul de caz și polițiștii D.G.A. beneficiază de sprijin de specialitate din partea jandarmilor din cadrul Inspectoratelor Județene de Jandarmi Vâlcea și Argeș, precum și lucrători din cadrul Gărzii Forestiere Vâlcea.