Federaţia Română de Fotbal a stabilit programul celui de-al patrulea tur al fazei naţionale a Cupei României, ediţia 2020/2021. În această fază intră în competiţie şi celelalte 11 formaţii din Liga 2, jocurile fiind programate pe 20 şi 21 octombrie. Cele 16 meciuri, câte sunt în total în această fază a competiţiei, au loc într-o singură manşă.
Din turul 3 au intrat în competiţie zece echipe care activează acum în campionatul Ligii 2; dintre acestea au fost eliminate Unirea Slobozia, Aerostar Bacău, CSM Reşiţa şi Pandurii Târgu Jiu, în timp ce mai departe au mers FK Csikszereda, CSM Slatina, Concordia Chiajna, U Craiova 1948 SA, Fotbal Comuna Recea şi Universitatea Cluj. Din turul 4 intră şi restul celorlalte echipe din al doilea eşalon. În total vor fi 16 meciuri, dintre care în trei se întâlnesc direct echipe din eşalonul secund: Metaloglobus Bucureşti – Petrolul Ploieşti, Concordia Chiajna – CS Mioveni şi CSM Slatina – Turris Oltul Turnu Măgurele.
Aşadar, elevii lui Claudiu Niculescu vor da piept şi în Cupa României tot cu Concordia Chiajna, echipă pe care au întâlnit-o în campionat şi pe care au învins-o cu 1-0, în deplasare, sâmbătă, în cadrul etapei a şaptea din Liga 2.
Partida din Cupă este programată miercuri, 21 octombrie, ora 14.30, pe terenul Concordiei.