Citesc şi mă amuz: statuia lui Hercule dintr-un orăşel francez – Archacon – e dotată cu un penis detaşabil, pe care primăria îl pune la locul lui doar în zilele de sărbătoare, pentru că în restul timpului riscă să fie furat. „Caţavencii” nu ratează o astfel de informaţie şi spun că, în România, dacă un primar fâşneţ ar descoperi că se pot face bani din asta, ar contracta fabrica de produs penisuri a unui fin şi ar schimba penisul lui Hercule ca pe borduri sau panseluţe.
La noi, în Argeş, nu există vreo statuie a lui Hercule, dar avem destui primari „fâşneţi” care schimbă o serie de lucruri ca pe borduri ori panseluţe, ba chiar schimbă bordurile cu altele, când se învechesc sau rămân mici… Ies mulţi bani din aşa ceva, asta e clar, dar şi mai mulţi ies dacă schimbi, să zicem, o piaţetă a primăriei cu alta. Cum se întâmplă la Piteşti.
Cred că în municipiul reşedinţă de judeţ edilii fâşneţi au avut în cap conceptul de „piaţetă detaşabilă”. Vasăzică, ai o zonă în faţa primăriei unde pavajul a început să se crape, pe ici, pe colo, fiindcă dalele sunt de calitate mai proastă – şi ştii asta, că doar tu le-ai pus. Şi ce faci? Schimbi pavajul! Dar o faci „di granda”, adică schimbi toată zona, bagi betoane, pui o toaletă pe dedesubt, dai un pic de fason spaţiilor verzi şi, cu voia dumneavoastră, dacă e cazul – şi e, a fost mereu! – aduci borduri. Bine, bine, şi panseluţe.
Dar mai faci ceva: te întinzi cu şantierul mai întâi în campania electorală, adică atunci când… hărnicia prinde aripi. Şi nu te opreşti. Le dai timp lung constructorilor – doi ani – să lucreze temeinic, chiar dacă sunt zile întregi, chiar săptămâni, în care ei bat doar un cui. Sau în care ei nici nu sunt pe acolo. Am uitat ceva? Aaa, da: le mai dai şi bani. Foarte mulţi bani! Plus alte sume pentru lucrări neprevăzute, care n-au cum să nu apară, dom’le, pe un ditamai şantierul.
Acum, la Piteşti, a venit alt primar. Poate că e tot fâşneţ, nu ştiu. E treaba lui şi a altora care verifică, uneori, chestiile astea publice şi fâşneţe. Aş vrea, totuşi, să-i spun acum – când teatrul de război electoral încă mai fumegă – să-i bage în viteză pe şantieriştii care blochează din luna februarie centrul oraşului, afectând serios circulaţia pietonală, dar şi interesele economice ale întreprinzătorilor din zonă. Să lase acest perimetru din faţa primăriei să respire, chiar dacă e din betoane şi nu cum ne-am dori unii dintre noi: ca o grădină botanică.
Venerabilul nostru specialist Ilarie Isac vă recomandă, domnule primar, ca lucrarea să fie gata măcar la anul, de „Simfonia Lalelelor”. Ce ziceţi? Că eu nu mă voi opri cu pamfletul până nu se încheie parodia asta de şantier.
2 Comentarii
Aloe Vera
„Parodia de santier” nu-i numai in centru, este peste tot … pubele far’de rost, la care se munci cu sarg/mai mult stand … o vara-ntreaga ; iara pe cand fura aproape gata … mug .
Geo
Este alt primar dar acelasi partid. Pitestenii s-au lasat prostiti pentru inca patru ani.