Sărbătoarea recoltei, la Mioveni. Târg de toamnă, concurs culinar și festin folcloric.
Sub egida zilei internaționale a persoanelor vârstnice, marcate la 1 octombrie, Consiliul Local, Primăria și Centrul Cultural Mioveni, în parteneriat cu Asociaţia de pensionari „Viaţă lungă” organizează mâine, după ora 17, pe platoul Casei de Cultură a Sindicatelor „Dacia”, o serie de activități dedicate seniorilor.
Evenimentele debutează cu apetisantul concurs „Recolta de toamnă”, dedicat gospodinelor, fiind garnisite cu un spectacol oferit de Ansamblul folcloric „Dorulețul”, coordonat de Constantin Drăgan. Pe scena în aer liber evolează soliștii Flori și Costel Caftaliu, Mariana Stan și Lămăița Văduva. De la tarabe pot fi cumpărate fructe și legume de sezon direct de la producători. Târgul care expune spre vânzare și minunății create de meșterii populari este deschis până duminică, între orele 10-18. Iar toate activitățile se împletesc în cununa manifestării intitulate sugestiv „Sărbătoarea recoltei pe Valea Argeșelului”.
Urarea primarului
<<1 octombrie este o zi specială nu doar pentru seniorii noştri, ci pentru toţi, cei care trebuie să le arătăm respectul şi preţuirea pentru eforturile şi realizările lor. Proverbul „Cine nu are bătrâni, să îşi cumpere” este cât se poate de adevărat. Poveţele celor trecuţi deja prin greutăţile vieţii valorează mai mult decât orice, sunt menite să ne facă încercările mai uşor de trecut, greutăţile mai uşor de depăşit. Așa cum se știe activitatea este cea care menţine tonusul unei persoane şi oferă satisfacţii pe plan personal, social şi profesional, înlăturând astfel sentimentul de inutilitate pe care societatea îl transmite uneori în mod greşit. Prin urmare, cu le doresc seniorilor din Mioveni să fie în continuare parteneri activi ai comunităţii noastre şi îi invit să ne sprijine în proiectele noastre. La mulţi ani!>>, le urează sărbătoriților zilei primarul Ion Georgescu.