Deţinerea, precum şi uzul de armă, indiferent de categoria din care face parte, sunt supuse regimului legal, sens în care nerespectarea acestor dispoziţii atrage, după caz, răspunderea penală, civilă, contravenţională sau administrativă a persoanei vinovate.
Totodată, pentru deţinătorii autorizaţi, nerespectarea obligaţiilor legale se sancţionează, penal sau contravenţional, iar majoritatea sancţiunilor prevăd ca măsură complementară retragerea dreptului de deţinere, port şi folosire a armei.
Poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, precum și polițiști de investigații criminale ce au stabilite atribuții pe această linie de muncă, efectuează, atât la autorizare, cât şi ulterior, verificări privind respectarea condiţiilor de deţinere, păstrare, asigurare şi uz de armă, acestea făcând parte din activităţile curente.
Prevederi legale, relevante în domeniu, sunt prevăzute în Legea nr. 295/2004 (art. 14 – condiţiile de păstrare şi asigurare a armamentului şi muniţie, art.132 şi art.133 – privind contravenţiile), iar art. 342 (nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor) şi art. 343 (uzul de armă fără drept) din Codul Penal prevăd infracţiunile.
De asemenea, pentru deţinătorii de arme de vânătoare, aceste prevederi se completează cu cele ale Legii nr. 407/2006, privind vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic.
Obligaţiile deţinătorilor de arme şi muniţii:– deţinătorii legali de arme letale sau neletale sunt obligaţi să păstreze armele şi muniţiile acestora la domiciliul sau resedinţa menţionată în permisul de armă, în dulapuri sau casete metalice special amenajate, fixate în perete sau în pardoseală, încuiate şi asigurate, astfel încăt să nu permită accesul persoanelor neautorizate. Totodată, dulapurile sau casetele trebuie să fie prevăzute cu compartimente distincte, asigurate cu sistem de închidere propriu, pentru păstrarea muniţiei separat faţă de arme.- orice modificare a locului de deţinere trebuie anunţată în prealabil la organul de poliţie competent, pe raza căruia domiciliază, în termen de 10 zile.- permisul de armă este documentul prin care o persoană fizică dovedeşte dreptul de a deţine şi, după caz, de a purta şi folosi arme letale sau neletale. Termenul de valabilitate este de 5 ani, titularul acestuia fiind obligat să se prezinte,înainte de împlinirea termenului de 5 ani, la structura de poliţie pe a cărei rază de competenţă teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa, în vederea prelungirii valabilităţii permisului de armă.- transportul armelor de la domiciliu până la locul unde urmează să se defăşoare o vânatoare autorizată, antrenament în poligoanele autorizate sau la organele de poliţie, se efectuează cu armele ţinute în toc sau husă, asigurate şi neîncărcate cu muniţie, ascunsă vederii, să se afle în permanenţă asupra titularului şi să nu fie înmânată, sub nicio formă, altor persoane. De asemenea, deţinătorul are obligaţia să nu se afle sub influenţa băuturilor alcoolice, produselor sau substanţelor stupefiante, a medicamentelor ori sub o stare avansată de oboseală.- titularul dreptului de a deţine, a purta şi folosi arme de vânătoare poate face uz de arma înscrisă în permisul de armă, numai asupra vânatului pentru care este autorizat, decât în scopul pentru care a fost dată autorizarea şi în conformitate cu prevederile art.39 din Legea nr. 295/2004.- deţinătorii de arme letale sau neletale sunt obligaţi să anunţe deîndată, cel mai apropiat organ de poliţie despre dispariţia, pierderea sau furtul armelor, iar pierderea sau furtul permisului de armă se declară în termen de maxim 48 ore. Se interzice, sub orice formă, lăsarea armei în gaj sau în alte forme de garanţie.- deţinătorii de arme letale sau neletale sunt obligaţi să permită controlul armelor, componentele esențiale și muniţiilor, la solicitarea organelor de poliţie. Nerespectarea acestei obligaţii ori a condiţiilor de păstrare se sancţionează contraventional, conform Legii 295/2004, totodată fiind prevăzută şi măsura complementară a anulării dreptului de deţinere al armelor.- rudele sau persoanele care locuiesc împreună cu un deţinător de armă, au obligaţia ca, în cazul în care acesta a decedat sau a fost declarat dispărut, să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie, în termen de 15 zile.
În ziua de 18 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au efectuat verificări privind respectarea condiţiilor de deţinere și păstrare a armelor letale de către deținătorii legali.
Cu ocazia verificărilor, aceştia au depistat un bărbat de 41 de ani, din Topoloveni, deţinător legal de armă de vânătoare, care nu a respectat obligațiile legale ce îi reveneau conform Legii 295/2004, prin păstrarea armei în altă locaţie decât cea înscrisă în permisul de armă.
În urma celor constatate, bărbatul a fost sancționat cu amendă în valoare de 2.001 lei, conform Legii 295/2004.
Totodată, ca urmare a abaterii constatate, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au aplicat măsura complementară a anulării dreptului de deținere, port și folosire, conform art. 130 alin. 2 lit. b din aceeași lege, arma în cauză fiind indisponibilizată.