Direcția de Asistență Socială a Municipiului Pitești anunță că se prelungește perioada de distribuire a măștilor de protecție pentru persoanele defavorizate, conform OUG nr.78/2020, respectiv în zilele de:
17.09.2020: între orele 8 – 16;
18.09.2020: între orele 8 – 12.
Potrivit acestui act normativ, beneficiază de măști de protecție următoarele persoane defavorizate, domiciliate în municipiul Pitești:
a) persoanele din familiile beneficiare ale ajutorului social acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;
b) persoanele din familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei, acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
c) pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi sunt de până la 704 lei inclusiv, reprezentând nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările ulterioare;
d) persoanele încadrate în grad de handicap, care realizează venituri exclusiv din prestaţiile sociale prevăzute de art. 42 şi 58 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Fiecare persoană va primi un număr de 50 de măşti de protecţie, aferente unei perioade de 2 luni, o singură dată, indiferent de categoria de persoane defavorizate căreia îi aparţin, la data distribuirii acestora.
Distribuirea măştilor de protecţie se va face în următoarele locații:
- Clubul Pensionarilor din cartierul Găvana, situat în str. Carol Davila, Punct termic nr. 907 (pentru cetățenii domiciliați în zona Găvana, Alunului, Ef. Antonescu, Carol Davila, Paltinului, N.Gane, N.Vodă, Victor Eftimiu, Eugen Lovinescu, C. Rădulescu Motru, Fr. Catină, Ion Minulescu, Zamfirești, Gîrlei, Plopilor și N. Bălcescu);
- Clubul Pensionarilor din cartierul Trivale, situat în str. Libertății, Punct termic nr. 612 (pentru cetățenii domiciliați în zona Trivale, C. Drăgășani, Mihai Lungeanu, Al. Dobrogea);
- Clubul Pensionarilor din centru, situat în str. Maior Șonțu, punct termic nr. 517 (pentru cetățenii domiciliați în zona Centru, Popa Șapcă, C. Câmpulung, C. București, Er. Grigorescu, Gheorghe Sincai, Mr. Sonțu, Petroliștilor, Mărășești, Viilor, Mateiaș, Teilor, Râurilor, Dacia, Traian);
- Clubul Seniorilor din cartierul Craiovei, situat în spatele pieței volante Craiovei (pentru cetățenii domiciliați în zona Exercițiu, Banat, Turcești, Războieni, Craiovei, Ghe. Doja, Bibescu Vodă, Smârdan, Cuza Vodă);
- Clubul Seniorilor din cartierul Petrochimiștilor, situat în cartierul Prundu, punct termic 1005 (pentru cetățenii domiciliați în zona Prundu, Lânăriei, H.C.C, Strand, Emil Racoviță, Petru Poni, Marin Preda, Elie Radu, Dragoș Vodă, Fr. Golești și Tudor Vladimirescu).
Beneficiarii vor prezenta actul de identitate în original.
Persoanele care nu se regăsesc pe liste, intrate în categoriile de beneficiari ulterior datei de 21.05.2020, vor depune la Direcția de Asistență Socială a Municipiului Pitești (Bd. Republicii, Nr. 117B, bl. D5B, parter) o cerere tip, însoțită de copie xerox act de identitate/certificat naștere (minor cu handicap) și copie xerox acte doveditoare (cu mențiunea conform cu originalul), respectiv:
-pentru pensionari – cupon de pensie;
-pentru persoane cu handicap – certificat de handicap.
Modelul de cerere se poate descărca de pe site-ul www.dasp.ro sau de la sediul instituţiei.