În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost continuate, în mod integrat, de către Grupul de lucru constituit prin Ordinul prefectului nr.258/2020, acțiunile de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară impuse pentru prevenirea răspândirii Sars-Cov-2.
Astfel, verificările în mijloacele de transport în comun, în complexele comerciale și în zonele aglomerate continuă. Polițiștii, jandarmii, polițiștii locali și pompierii argeșeni au verificat respectarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au verificat 302 de persoane si 69 de societati comerciale cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse, au fost legitimate 303 de persoane și au fost verficate 181 de autoturisme. Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 500 de lei.
Totodata, în urma acțiunilor de control efectuate de pompieri, au fost verificate 7 instituții publice, 16 societati comerciale si 519 de persoane fizice; dintre acestea din urma 20 au fost surprinse ca nu respectau masurile de protectie individuala in spatii inchise si au primit avertismente.
În urma acțiunilor de control efectuate de jandarmii argeșeni, a fost aplicat un avertisment unei persoane pentru nepurtarea măștii de protecție în incinta unui spațiu commercial.