În cursul zilelor de marţi şi de ieri, nouă bărbaţi cu vârste între 19 şi 45 de ani au fost reţinuţi pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarceraţi în arestul poliţiei judeţene. Toţi vor fi prezentaţi unităţilor de parchet competente cu propuneri de lure a unor măsuri preventive.
Primul dintre ei este Mădălin Rotaru, de 28 de ani, din Bogaţi, care era urmărit internaţional în baza unui mandat european de arestare emis de autorităţile germane. Bărbatul este bănuit că, împreună cu Dumitru Viorel Gherghescu, de 27 de ani, tot din Bogaţi, despre care am relatat în ediţia de marţi a ziarului, au furat carburant din rezervoarele unor tiruri care tranzitau sau erau oprite în parcări din Germania. În perioada următoare vor fi parcurse procedurile de extrădare.
Au urmat Andrei Ionuţ M., de 28 de ani, din Cotmeana, reţinut pentru loviri sau alte violenţe, Mihai Costel V., de 19 ani, din Lunca Corbului, şi Constantin Marian A., de 20 de ani, din Piteşti, încătuşaţi pentru loviri sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Lor li s-au adăugat Iancu Ionuţ G., de 32 de ani, din Mălureni, şi Alin T., de 30 de ani, din Miceşti, trimişi în arest pentru tâlhărie calificată, respectiv pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice. Aceştia au şi fost prezentaţi instanţei de judecată, care a emis împotriva lor mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile. În continuare, oamenii legii i-au mai reţinut pe Liviu Costantin B., de 45 de ani, şi pe Ion B., de 44 de ani, ambii din Cuca, pentru infracţiunea de furt calificat. În fine, lunga listă a reţinuţilor se încheie cu Ion Codruţ F., de 33 de ani, din Piteşti, încarcerat de ofiţerii de la combaterea criminalităţii economice pentru contrabandă cu ţigări.
Cu mai multe amănunte pentru fiecare caz în parte vom reveni în ediţia de mâine – online – a ziarului.