În ediţia online a ziarului vă informam că un bărbat a fost victima unei agresiuni la o stână şi a fost dus la spital. Revenim cu date care au rezultat în urma verificărilor.
Încăierare la băutură
Evenimentul a avut loc în jurul orei 20.30 a serii de marţi la stâna Lespezi din masivul Făgăraş. Pe fondul consumului excesiv de alcool, doi ciobani, Constantin M., de 46 de ani, şi Virgil U., de 54 de ani, ambii din Albeştii de Argeş, au început să se certe şi în scurt timp au ajuns la acte de violenţă. În acest context primul dintre ei a fost bătut cu bestialitate de colegul său, care efectiv l-a desfigurat. În ajutorul victimei au pornit salvamontişti aflaţi în tura în serviciu şi ambulanţa SMURD de la Baza Salvamont Cota 2000. Când au ajuns, salvatorii au constatat că ciobanul avea traumatisme cranio-cerebrale şi faciale, era în stare de semiconştienţă, avea faţa tumefiată şi plină de sânge.
Vremea rea a făcut imposibilă intervenţia elicopterului
I-au acordat primul ajutor şi întrucât nu se ştia cât de grave sunt leziunile, au solicitat intervenţia unui elicopter. Aeronava nu a putut face însă deplasarea din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, mai ales a plafonului de nori foarte coborât, care reducea vizibilitatea aproape de zero. Aşa se face că salvamontiştii l-au fixat pe cioban pe targă şi au început coborârea. După un drum care a durat mai bine de o oră, salvatorii montani au ajuns cu victima undeva aproape de zona Piscu Negru, unde aştepta ambulanţa SMURD.
Echipa medicală l-a preluat pe bărbat, care între timp îşi revenise, conştient şi stabil hemodonamic, şi l-a transportat la spitalul din municipiul Basarabilor, unde s-a stabilit că leziunile nu îi pun viaţa în primejdie.
Cazul a intrat în atenţia judiciariştilor Biroului de Investigaţii Criminale Curtea de Argeş, care au deschis dosar penal pentru infracţiunea de loviri sau alte violenţe. În ceea ce-l priveşte pe agresor, acesta a fost dus la sediul poliţiei pentru audieri şi cel mai probabil va fi cercetat în stare de libertate.