Ieri, în cadrul Laboratorului de Angiografie al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti fost efectuată, în premieră, o nouă intervenție chirurgicală. Echipa de medici formată din doctorul Victor Pănuş, medic specialist Radiologie-Imagistică Medicală, cu competenţă în Radiologie Intervenţională şi Computer Tomografie și doctorul Teodor Cătălin Constantinescu, medic primar chirurgie generală – Secția Chirurgie Generală, au efectuat o puncție de colecție abdominală prin tehnică ghidată CT, o premieră în județul nostru.
Pacientul suferise, în urmă cu câteva săptămâni, o intervenție chirurgicală pentru o patologie pancreatică și formase o colecție lichidiană care ar fi necesitat o nouă intervenție chirugicală clasică. Noua procedură aplicată acum la Spitalul Județean de Urgență Pitești a fost efectuată fără a necesita anestezia generală sau sedarea pacientului. Acest lucru a fost posibil datorită faptului că Spitalul Județean de Urgență Pitești a fost dotat, cu fonduri de la Consiliul Județean Argeș, cu un Computer Tomograf ultra performant.
Această intervenție vine după o altă serie de intervenții chirurgicale realizate, de asemenea, în premieră pe parcursul ultimului an: stentare carotidiană, infliltrație de ganglioni trigeminali (realizată împreună cu doctorul Robert Rob – Secția ORL), embolizare fibroame uterine. Asta pe lângă patologiile predominante precum angiografii și angioplastii periferice sau embolizări hemoragii post-traumatice.