În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor de poliţie rutieră municipale şi orăşeneşti, au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.
Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 204 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 70.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 25 de permise de conducere și au fost retrase 2 certificate de înmatriculare.•
Depistat la volan, având dreptul de a conduce suspendat
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat de 43 de ani, din Davideşti, care conducea un autoturism pe raza municipiului Piteşti, având dreptul de a conduce suspendat.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 din Codul Penal.
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Ştefăneşti au depistat un bărbat de 53 de ani, din acelaşi oraş, care conducea o autoutilitară pe str.Valea Mare de pe raza localităţii de domiciliu, având drepul de a conduce suspendat.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 din Codul Penal.
Conducea fără a deține categoria corespunzătoare
Poliţiştii din cadrul Formațiunii Rutiere Topoloveni au depistat un bărbat de 25 de ani, din aceeaşi localitate, care conducea un motociclu pe DN 7, pe raza localităţii de domiciliu, fără a deţine categoria din permisul de conducere corespunzătoare autovehiculului condus.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 din Codul Penal.
Capacitatea cilindrică a motorului unui motociclu care necesită categoria specială respectiv categoria A, este mai mare de 49 cmc. Astfel, pericolul pe care îl reprezintă circulația cu un vehicul pe două roti, având o capacitate cilindrică mai mare, care implică o putere mai mare a motorului, este deplasarea cu viteză ridicată, în condițiile în care o viteză mai mare de deplasare implică un risc mai mare de implicare într-un eveniment rutier.