Ofiţeri din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş au finalizat cercetările într-un dosar penal întocmit pentru infracţiunile de delapidare şi fals intelectual în formă continuată.
Din cercetări s-a stabilit că, în perioada septembrie – octombrie 2019, Cătălin B., de 41 de ani, din Piteşti, având calitatea de factor postal la un oficiu din municipiu, ar fi semnat în fals pentru primirea sumelor de bani în locul destinatarilor, ar fi înscris date de legitimare fictive la forma de achitare pe taloanele de mandate de pensii, poştale, alocaţie, în acest fel însuşindu-şi contravaloarea respectivelor mandate.
Prejudiciul este în valoare de 19.943,58 de lei şi potrivit oamenilor legii poştaşul cu pricina a recunoscut faptele imputate, paguba a fost recuperată, iar dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunere de trimitere în judecată.
De precizat că parte vătămată este doar Compania Naţională Poşta Română, care a şi sesizat fapta la poliţie şi a despăgubit oamenii care nu şi-au primit banii (în jur de 10 persoane).
POȘTAȘ JUDECAT PENTRU DELAPIDARE
Advertisement
Advertisement