Un bărbat și-a pierdut, în doar o săptămână, atât fiica cât și soția, ambele infectate cu coronavirus. Fiica de 21 de ani a decedat luni, la Spitalul Județean din Pitești la o săptămână după ce murise mama ei. Unchiul tinerei povestește că medicii nu au testat familia deși mama era intubată la secția ATI a spitalului.
Tânăra ar fi fost testată la Pitești pe data de 20 iulie, abia după ce a început să aibă simptome, iar a doua zi a primit testul pozitiv pentru COVID-19. I s-a recomandat să urmeze un tratament acasă dar starea ei s-a înrăutățit. A ajuns pe 26 iulie la spitalul județean, transferată de la spitalul municipal din Câmpulung. A ajuns la Pitești în stare conștientă, câteva ore mai târziu a fost intubată, iar a doua zi pe 27 iulie a decedat. În tot acest timp, tatăl fetei a așteptat în curtea spitalului, a cerut să fie testat, a fost testat abia astăzi.
„Mama care a fost în stare foarte gravă a rezistat la ATI, intubată, aproape o săptămână. Copilul ăsta în 24 de ore s-a prăpădit de când, teoretic s-a infectat, în timp ce mama ei era bolnavă și în spital, confirmată, nimeni nu s-a gândit să îi întrebe sau să îi testeze sau să vadă ce este cu ei. A ajuns la spital la Pitești, patru ore a stat într-o mizerie de cort, fără căldură, în frig, ea cu febră. Nimeni nu s-a interesat, în jur de 12 noaptea au venit și au testat-o si au spus așa: «Domnișoară, poți să pleci acasă». În condițiile în care între Pitești și Rucăr sunt aproape 100 de kilometri. La 12 noaptea. Singură. În condițiile în care 99% exista probabilitatea ca fata să fie pozitiv COVID, lucru care s-a și confirmat a doua zi.
Fata a fost luată după aproape 8 ore de ambulanță, a fost dusă la spitalul de pneumofiziologie din Câmpulung. A ajuns cu saturație 57. La Pitești a ajuns duminică după-amiaza, tatăl ei este de ieri în curtea spitalului din Pitești, în cort, adus să se testeze pentru că nu s-a simțit bine. Nu l-a băgat nimeni în seamă. Copilul lui, ieri, a murit în timp ce el era acolo în curte. Am sunat la spital pentru că, vă spun sincer, mi-a fost foarte greu să îl sun pe cumnatul meu la o săptămână după ce și-a pierdut soția să îi spun eu că i-a murit copilul. Nu am putut. Omenește, dacă cineva mă poate judeca pentru treaba asta, asta e.
Am sunat la spital și am zis: «Oameni buni, e un om acolo în curtea dumneavoastră care stă ca un tâmpit, singur, și așteaptă să îl testeze cineva. Între timp, i-a murit copilul. Și nu știe. Se poate duce cineva?». Ni s-a spus, «dom’le, noi n-avem timp de așa ceva. Nu putem să facem treaba asta». Tatăl ei este în continuare în curtea spitalului din Pitești, așteaptă rezultatul testului, el a zis că nu pleacă acasă, că nu știe ce se întâmplă cu el și dacă e pozitiv nu vrea să îmbolnăvească pe alții.
Au venit frații tatălului lui și au luat copilul acasă și acum sunt pe drum spre cimitir să o înmormânteze. În timp ce mama ei era internată în stare gravă, am insistat să își dea licență și a luat licența. Ieri, când a murit, trebuia să fie la facultate, la absolvire. A stat la mine în casă patru ani de zile, al doilea copil al meu. Nimeni nu poate să înțeleagă toată treaba asta. Și de-asta sunt convins că copilul ăsta astăzi ar fi fost în viață. Nu sănătos, dar în viață. Dacă nu își bătea cineva joc, să-l trimită singur la 12 noaptea la 75 de kilometri distanță de casă. Pentru ea nu se mai poate face nimic, dar poate pentru alții să se poată face ceva. E foarte dureros, să știți. Mai ales în ideea că îți dai seama că nu ai nicio șansă în fața sistemului dacă pentru un copil de 21 de ani nu s-a întâmplat nimic”, este mărturia cutremurătoare a unchiului tinerei care a murit.
(Sursa: Digi24.ro)
2 Comentarii
Delia Dumitricā
Dumnezeule! Nu pot sa cred … A incercat cineva sa-l anunte pe prefect in legatura cu aceasta situatie extrem de grava ?? Stie ???
Anonim
da infiorator
erooii de la pitesti si campulung care stau cu curu pe niste slarii exorbitatente si nu au nici o legatura cu meseria ,aceasta meserie de doctor si de aistent se face cu multa iubire de oameni si nu de arginti
ar trebui luate masuri dar de catre cine,de colegiul medicilor?
hai sa radem
daca era pe vremea lu—ala—astfel de chestii se lasau nasol,dar pe vremea lu—ficus –nu creste decat incompetenta,boala saracia,mizeria,disperarea si costurile la niste servicii mizerabile