După zeci de an petrecuţi în fruntea Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Argeş, Constantin Istrătescu a fost înlăturat definitiv din asociaţie ca urmare a sentinţei de condamnare definitivă şi irevocabilă pentru braconaj.
Istrătescu, deşi condamnat în primă instanţă, reuşise să îşi transforme postul de director angajat într-unul de preşedinte executiv şi chiar să modifice statutul, crezând că astfel va reuşi să ocolească legea şi să rămână la cârma instituţiei. Însă judecătorii au avut grijă să specifice în sentinţă, în mod expres, că acesta nu mai are voie să ocupe niciun fel de poziţie, deci trebuie să plece! Drept urmare, luni, AJVPS Argeş a întrerupt oficial toate actele de colaborare cu acesta!
Istrătescu, împreună cu cei doi adjuncţi ai săi, inginerii Horia Tănase şi Sorin Bulimac, au fost condamnaţi, în primă instanţă, la pedepse cu suspendare şi interzicerea exercitării funcţiilor, precum şi la obligaţia de a munci în folosul comunităţii, ca urmare a acuzaţiilor de braconaj cinegetic, deşi ei trebuiau să supravegheze respectarea legalităţii partidelor de vânătoare de pe fondurile gestionate de asociaţie. Curtea de Apel Piteşti a menţinut sentinţele, acestea devenind definitive şi irevocabile.
Acuzaţia completă a fost de infracţiuni de braconaj cinegetic în formă continuată, fals material în înscrisuri oficiale şi instigare la fals material în înscrisuri oficiale. Cercetările au stabilit că, în sezonul de vânătoare 2016/2017, cei trei ar fi eliberat autorizații de vânătoare la specia porc mistreț, care ar fi depășit cota de recoltă aprobată la nivel de gestionar cu 30 de exemplare, valoarea prejudiciului creat în dauna Ministerului Apelor și Pădurilor fiind de 23.400 euro.
Istrătescu s-a apărat cu afirmaţia că a solicitat suplimentarea cotei de vânătoare şi că ar fi primit aprobarea verbală de la Ploieşti, de la ITRSV, de aceea a procedat la eliberarea în continuare de autorizaţii. Însă, în scris, aprobarea nu a mai sosit niciodată! Drept urmare, el a rămas în culpă!
AJVPS Argeş va fi condusă, în continuare, de preşedintele Filip Georgescu, funcţia de preşedinte executiv fiind preluată de omul de afaceri Sergiu Chiriţă, care este membru în consiliul asociaţiei de peste opt ani. Ironia sorţii, Chiriţă este ginerele fratelui lui Istrătescu, iar la intrarea acestuia în AJVPS a întâmpinat o rezistenţă puternică tocmai de la “unchiul”, care, se pare, nu l-a vrut deloc în preajmă.
(S.V.)