Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au finalizat cercetările în două dosare penale, întocmite sub aspectul săvârșirii infiracțiunilor de braconaj.
Din cercetări s-a stabilit că, în noaptea de 17 spre 18 noiembrie 2018 și 20 septembrie 2019, un tânăr de 24 de ani și un bărbat de 36 de ani, ambii din Slobozia, ar fi folosit câini din rasa ogar și dispozitive de iluminat în scopul prinderii de animale sălbatice și ar fi braconat trei exemplare de vânat, specia iepure, în zona Fondului de vânătoare Ștefan cel Mare.
De asemenea, în urma percheziției domiciliare efectuată în data de 21 noiembrie 2018, la locuința bărbatului de 36 de ani, a fost identificată si ridicată o unealtă de pescuit comercială, neautorizată.
Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, cu propunere de trimitere în judecată.
De asemenea, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au finalizat cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infiracțiunii de braconaj.
Din cercetări s-a stabilit că, în seara zilei de 6 decembrie 2017, trei bărbați, de 26 de ani, din Pitești, de 44 de ani, respectiv 33 de ani, ambii din Recea, ar fi folosit câini din rasa ogar și dispozitive de iluminat în scopul prinderii de animale sălbatice, în zona Fondului de vânătoare Ungheni.
Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, cu propunere de trimitere în judecată.
(Foto: descriptiv)