Instituția Prefectului Argeș informează că verificările în mijloacele de transport în comun, în complexele comerciale și în zonele aglomerate continuă. Astfel, polițiștii, jandarmii și pompierii argeșeni au verificat respectarea prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
În ultimele 24 de ore polițiștii argeșeni au verificat 348 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare. Acestora li s-a recomandat să rămână acasă. Totodată, au fost verificate 51 de societăți comerciale, 256 de persoane legitimate și 155 de autoturisme verificate, în cadrul acțiunilor punctuale. Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 97 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 14.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.
În urma acțiunilor de control efectuate în cursul zilei de ieri, jandarmii au aplicat două amenzi în valoare de 1000 lei și 8 avertismente persoanelor care nu au purtat masca de protecție în spațiile închise.
Pompierii argeșeni au verificat 8 societăți comerciale și 251 de persoane fizice. Dintre acestea din urmă, 21 au fost depistate nerespectând măsurile de protecție individuală. Reprezentanții ISU Argeș au aplicat o amendă de 500 lei și 20 de avertismente.
Vă amintim că puteți sesiza neregulile în ceea ce privește aplicarea măsurilor de protecție sanitară la linia telefonică TELVERDE- 0800800165.