Related Articles

3 Comentarii

  1. 1

    Goargăș

    Bravo, dle Flavius Petrescu, ați surprins esențialul! Iar ultima frază este edificatoare și cuprinde o ironie fină, dar amară. Eram în trecere și am rămas neplăcut surprins de comportamentul ,,oamenilor legii” (!) Echipajul de pe autoturismul MAI 44880, două personaje fără caschete dar pline de fițe și de nervi, au șicanat cu mașina pe ceilalți conducători auto (opriri, porniri nervoase și imprevizibile) și au ,,parcat” incorect, cică pentru a controla urgent și plini de importanță, o furgonetă de pâine, de parcă transporta droguri, gâtuind fluxul și așa greoi de pe strada M. Eminescu. Am mai observat că o persoană a început să fotografieze cu telefonul iar unul dintre ,,băieți”i-a ordonat imperativ celuilalt să vadă despre ce este vorba, acesta interpelând persoana respectivă. E posibil să fi fost dvs. Am plecat mai departe, dezgustat! Așa nu! Chiar dacă, poate, niște cetățeni erau în culpă. P.S. Aștept clarificări de la I.P J Argeș (nu în calitate de plătitor de impozite și taxe cu mult peste medie ci doar ca simplu cetățean, deranjat în deplasarea sa grăbită). Poate greșesc eu și atunci o să prezint scuze!

    Reply
  2. 2

    Anonim

    În această „zonă” a Lumii doar Poliția mai poate… „acționa”…şi doar la ORDIN DAT/emis de Iohannis-Orban-Arafat ! „Populația” /restul/ este… PACIENTĂ , dar VINOVATĂ …”de ceva”!!! / (că încă mai trăieşte/supraviețuieşte , în ciuda Legii Carantinării/Arestării în „spital”)!… („O fi zis copilul…ceva”!!?- vorba lui Băsescu Traian/”Petrov”)

    Reply
  3. 3

    Anonim

    Aceste scursuri sunt trimise de viermii liberali.Luati la UE ,boilor care votați PNL!

    Reply

Comentează şi tu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Site deţinut de SC Argeşul Liber S.A. Copyright © 2024

error: Content is protected !!