Deși Primăria Pitesti a avut recent o acţiune de dezinsecţie pentru combaterea țânțarilor, nu am scăpat de nesuferitele insecte. Locatarii nu pot sta cu geamurile deschise, dacă nu au plase contra ţânţarilor.
Primarul Cornel Ionică ne-a dat mai multe detalii despre acțiunile efectuate în ultimul timp. Edilul a subliniat că s-au folosit cantități importante de insecticid, iar întreaga operațiune a fost efectuată ca la carte.
„Am dat acum mai mult ca niciodată. Noaptea, între orele 22 şi 4, am folosit utilajele, iar ziua – atomizoarele. Peste trei săptămâni, în aşa-numita perioadă de larve, vom repeta acţiunea. Mai devreme nu ne lasă specialiștii”, ne-a spus primarul. Nu ne rămâne decât să așteptăm și să sperăm că într-un viitor apropiat vom sta fără grijă cu fereastrele deschise.
Dragoș MATEESCU